Marius Folk Matache, albumul lui nou și o idee de promovare foarte tare

Nu am ureche muzicală și atunci când fredonez, ai spune că un grup de bocitoare s-au adunat la o înmormântare. De aceea n-am să descriu noul album, Alchimie, al lui Marius Folk Matache, căci doar tu poți face asta, după ce-l asculți. Însă pot vorbi despre cum l-am cunoscut eu pe Marius, pentru că e printre cele mai surprinzătoare persoane de care am dat, și cum pune el la cale o lansare cu surle și trâmbițe, dar mai ales cu parteneri media.

Cum l-am cunoscut pe Marius Folk Matache

Când am câștigat cu-n articol Excursia la Lisabona, la Festivalul Filmului European, eram ca un titirez ADHD-ist care își caută direcția, confirmarea că treaba e pe bune, informații despre Lisabona și date despre ICR, sponsorul excursiei. Și-așa am ajuns să fac rost de datele de contact ale lui Marius Matache, cel care fusese fix în aceeași postură anul trecut.

Concert Marius MatacheI-am scris stimabilului, încercând să-mi înfrânez entuziasmul anxios și să par profi, doar nu mă duceam în vacanță, ci ca reprezentantă a ICR-ului. Cine știe ce isprăvi făcuse Marius la Festivalul Filmului Românesc de anul trecut iar eu trebuia să par cât mai formală. Omul tocmai se întorsese de la drum lung, mi-a scris repejor să vorbim mâine și mi-a dat numărul de telefon. Păi am mai văzut eu prima parte a mesajului, când făcusem rost de numărul lui? Am pus mâna pe telefon și bâlbâindu-mă ca o adolescentă, i-am îndrugat ce și cum. Cu o politețe muzicală, mi-a transmis că ar prefera să vorbim mâine, moment în care am zărit și eu că-mi scrisese despre mâine și-n mesaj. Ooops! Păi atunci l-am sunat a doua zi și doamne, doamne, cu ce ton prietenos și entuziast mi-a întâmpinat salutul! Mi-a povestit de-a fir a păr toate detaliile despre cazare, cu sfaturi despre hotel și prezența la Festival, mi-a spus ce-aș putea face printre portughezi și cu cine să vorbesc, când sunt la eveniment. Mi-a detaliat vremea, mâncarea și propria-i experiență iar la sfârșitul apelului, deja simțeam că aveam toate informațiile.

Și-apoi, deja împrieteniți, am aflat și că-i cântăreț. Unul ca odinioară: cu chitară și glas puternic. Ca-n clipul ăsta:

Despre determinare, Cheia Sol și Alchimie

Pe Marius l-am revăzut la o alergare fără pretenții, organizată ca o provocare, unde trebuia să dai ocol unei străduțe centrale. Și-acum să-mi fie cu iertare mintea de găina, atunci când mă minunez că un om cu o înfățișare normală și nu de atlet kenyan poate alerga cu determinare, dar tare m-am mai mirat când l-am văzut pe Musiu Matache, sprinten nevoie mare, care deja dăduse o tură jumate, când eu abia-mi mai trăgeam sufletul. Ce-i drept, și pe el curgeau apele și se vedea că nu fusese floare la ureche să facă o cursă dublă, dar niciun mușchi de pe față nu dădea-n vileag vreo urmă de regret. Doar o atitudine pozitivă și-o dorință de autodepășire.

Mi-am zis atunci că omul ăsta e unul de nădejde și-atunci când își pune ceva-n minte, sigur nu se lasă până nu obține.marius-matache-cat-de-mult

Apoi așa a fost. Următoarea dată când am auzit de el a fost pe blog la Cristi Florea, când am aflat că un blogger care-și dă nițel interesul să-i promoveze noul album, Alchimie, se alege cu blogul pe coperta albumului. Ce idee năstrușnic de minunată, mi-am zis. Apoi m-am pus pe documentat și mai zdravăn despre Marius Folk Matache. Și-am aflat că făcuse aceeași figură și la primul album, Hoinar prin Piața Matache, iar de pe acela extrăsese și prima melodie pe care o ascultasem: Cât de mult. Pandutzu chiar i-a trollat nițel cântarea, de oftica vizualizarilor prea puține pentru meritul stimabilului.

Ei, acum, cu piese nou-nouțe, una mai cu povaţă decât alta, își pregătește harnic și cu fair-play promovarea albumului nou și invită bloggerii serioși să-și aștearnă blogul pe coperta albumului lui, în schimbul veștilor pe care aceștia să le dea despre Alchimie, ales nu alandala căci Marius e Doctor în Chimie.Creartiv3-Matache

M-am băgat și eu în horă, de dragul situației de tip win-win, al conceptului inventiv și mai ales al lui Marius Folk Matache, care mi-a diversificat gama de „Matachi”, de la piață, măcelar și numele Deliei la cel mai mândru Matache, cel care cântă despre Paradoxuri Erotice, Vaci din București și Dali.

Așa că până la noi vești despre Alchimie, să se știe: fiți cu ochii pe Marius Folk Matache!

 

 

Comments

comments

Leave a Reply