Tom şi Jerry, o maşină a timpului cu telecomandă

61BC9A7B8Fratele meu are o poză de când avea 8 ani şi se uită la Tom şi Jerry. Nu e una grozavă, căci e alb-negru, dar privirea lui fascinată, ca şi cum în ochii şoricelului ar fi regăsit toate soluţiile problemelor din lume, nu o poţi nutri decât pentru desenele preferate.

Când mama îşi priveşte nepoţii ( nu vă speriaţi, la copiii lui mă refer), uitându-se la boacănele pe care le face Jerry şi scapă întotdeauna, are impresia că îl vede pe frate-miu copil. Căci nepote-miu seamănă grozav cu el, când era mic, iar privirea îi e la fel de hipnotizată, când prin faţa ochilor, îi trec pisica şi şoricelul ce nu îmbătrânesc niciodată. Nici măcar nepotul lui Jerry, care pe vremea când eram eu mică, era în floarea vârstei, nu se maturizează. Sunt mai tari ca Benjamin Button.

Şi-acum, cum aş putea eu să recomand vreodată alte desene animate? „Tom şi Jerry” nu sunt nici ai fratelui meu, nici ai mei, ci ai copiilor copiilor noştri, sunt universali şi întotdeauna valabili. Şi cea mai bună veste că Boomerang îi are în grila de program, astfel încât 3 generaţii pot urmări împreună desenele care le aduc aminte de copilărie fiecăruia.42494E4BD

Şi la unison, toţi copiii mari şi mici ne-am uita la desenele animate create de William Hanna și Joseph Barbera, rânjind ştirbi ( dinţi de lapte/ bătrâneţe) la maimuţărelile lui Jerry, care ar putea trece lejer acrobat-şef la Cirque du Soleil, în timp ce Tom îşi ia scatoalcele de la stăpâna negresa ori de la personajele ce-au apărut în variantele mai noi.  Dar iată de ce mi-aş strânge eu familia la un episod :

  1. Pentru că, în multe zile, de la ora 19, fix, când cei mari scapă de la locul acela de care se plânge tata, Boomerang difuzează o jumătate de oră din Tom şi Jerry. O minunată ocazie de a închide laptopul, de a ignora telefonul mobil şi de a râde alături de oamenii pentru care şi tu ai alerga pisici şi şoricei, la nevoie.268AA2DF8
  2. Tom şi Jerry păstrează inocenta pe care adulţii doreau s-o insufle copiilor, în secolul trecut. Oricâte tigăi în cap îşi ia Tom şi oricât e de tras de coadă Jerry, acţiunile lor sunt desenate cu grijă şi nu aduc a violenţă, cât a tachinare.9225B16A9
  3. Sunt cei mai cunoscuţi eroi de desene animate, despre care poţi discuta cu copiii,fără teama de a fi depăşit de timp. Ba mai mult, de ce să nu le povesteşti cum erau Tom şi Jerry când erai tu copil?
  4. Păstrează grafica duioasă pe care multe dintre desenele de astăzi au modificat-o dur, în roboţi colţuroşi şi anime-uri fantastice, care pălesc adesea în fata simplităţii unor desene vechi de când războaiele.4037416D3
  5. Insuflă celor mici dragul de animale dar de-ţi va cere juniorul să îi iei un Tom sau un Jerry, asigură-te că multele capcane cu caşcaval vor rămâne doar în imaginaţia lor.

 

Pentru mine, „Tom şi Jerry” sunt o maşină a timpului, ce mă poartă uşor prin amintirile caline pe care aş vrea să le împărtăşesc într-o zi copilului meu. Până atunci, e o bucurie pură să mă strâng cu cei mici şi să râdem la fiecare secvenţă, imaginându-ne pentru o secundă, ca lumea e o casă, unde un motan hazliu şi-un şoarece poznaş îşi fac de cap.

 

sursa foto: http://www.socialphy.com/

Comments

comments

14 Comments

  1. Ah, uite un alt punct pe care îl avem in comun <3. Tom & Jerry au fost desenele copilăriei mele și îmi amintesc si eu privirea nepoatei mele ori de câte ori le urmăream trăsnăile împreună și, cu siguranță, și Nicole va face cunoștință cu ei in curând. Trebuie sa recunosc ca ma bucur acum ca ma pot uita la desene animate cu ea. Am redescoperit o lume de care uitasem deja și ma bucur de copilărie, a ei, și-a mea 😉

    • Chiar ma gandeam, pe masura ce-ti citeam comentariul, ca asta-i alt lucru grozav la a avea o fata: pe langa faptul ca o poti imbraca precum o papusa, poti sa te uiti la desene in voie, cu ea, fara sa fii invinovatit de “pierdut timpul” 😀

  2. O nebunie de desene. Si eu ma uit la ele impreuna cu baiatul meu si imi plac la fel de mult ca atunci cand le vedeam cu ochi de copil.

    • Asta dovedeste ca lucrurile bine facute sunt valabile si dupa zeci de ani. Si totusi…as vrea un episod in care sa-i arate batrani :))

  3. Tom si Jerry sunt probabil cele mai frumose desene animate ale tuturor timpurilor si e un lucru bun faptul ca s-au apucat din nou sa faca desene cu cei doi, desi copii din ziua de azi sunt atrasi mai degraba de altfel de desene, nu neaparat mai educative.

Leave a Reply